Dreamhack 2009 la final
de Alin 'Alkin' Diaconescu
Tuesday, 16.06.2009, 19:54:46
Zilele acestea a avut loc, in micuta localitate Jönköping din Suedia, unul dintre cele mai mari turnee suedeze, DreamHack Summer 2009, turneu care incheie practic aceasta jumatate de an.
La startul acestei competitii s-au aliniat 16 echipe ce au concurat pentru premii in valoare totala de peste 13000$. Chiar daca fanii asteptau prezenta unor nume mari precum mTw, WICKED sau fnatic, turneul a fost presarat cu destule surprize si scandaluri. Vom vorbi insa mai tarziu despre aceste lucruri. Pentru moment, sa ne concentram atentia asupra grupelor:
Grupa A
SK-Gaming
Millenium
Spirit of Amiga
unFinished
Grupa A a fost, dupa parerea mea, grupa mortii, deoarece punea fata in fata cea mai buna echipa suedeza dupa fnatic, SK-Gaming, cea mai in forma echipa franceza, Millenium, si una dintre cele mai bune echipe daneze, SoA. Favoritele, SK si Millenium au trecut mai departe fara probleme, ambele reusind sa ii invinga pe danezi cu 16-6, respectiv 16-11. In meciul direct dintre cele doua, SK a reusit sa invinga echipa franceza cu 16-11, si s-a calificat mai departe de pe locul intai, urmati de francezi pe locul doi.
Grupa B
Lemondogs
Begrip
Crystal
Esport-Eu
Grupa B a fost cea mai linistita grupa de la acest turneu. Lemondogs, cu GeT_RiGhT si GuX, a fost intr-o forma de zile mari si a spulberat tot in grupa, pierzand in total numai 13 runde (16-4 vs Begrip, 16-2 vs Crystal si 16-7 vs Esport-Eu). Acestia s-au calificat mai departe fara niciun fel de problema si au fost urmati de echipa Begrip, care a castigat destul de greu (tinand cont ca aici evoluau jucatori consacrati precum JAEGARN sau Snajdan) meciurile sale cu 16-11 vs Crystal si 16-3 vs Esport-Eu.
Grupa C
DTS.Chatrix
Aquintra
Crack Clan
DELTA
Nimic nu avea sa preconizeze surpriza de proportii pe care ne-o pregatise grupa C.
DTS.Chatrix si Crack Clan erau clar favorite si toti se asteptau sa le vada in faza urmatoare a competitiei. Ucrainienii nu au dezamagit si au confirmat, daca mai era nevoie, ca sunt o echipa buna a Europei. Acestia au castigat intr-o maniera categorica cu 16-6 vs DELTA, 16-5 vs Crack si 16-10 vs Aquintra.
Echipa care s-a calificat de pe locul doi a fost nimeni alta decat Aquintra, echipa ce s-a aflat in mijlocul unui scandal dupa ce a depus o contestatie impotriva finlandezilor legata de un "bug-plant"( Finlandezii au plantat bomba intr-un loc in care nu putea fi dezamorsata din toate unghiurile, echipa adversa avand reale probleme, deoarece defuse-ul se reseta. Contestatia a fost inevitabila, iar argumentele aduse de finlandezi nu i-au convins pe organizatori). Astfel, scorul final de 15-15 (un scor dezamagitor pentru o echipa finlandeza cu pretentii de echipa de top) s-a transformat intr-o victorie de 15-12 pentru suedezii de la Aquintra, acestia calificandu-se mai departe (meciul cu polonezii a fost o formalitate, suedezii castigand cu 16-9).
Grupa D
Evil-Geniuses
Alchemists
HSBG
TEAM ENERIC
Dupa o lunga perioada petrecuta in CS:S, americanii incep sa devina incet, incet, o echipa de luat in seama. Acestia s-au calificat fara probleme cu trei victorii din trei posibile. Cel mai greu meci a fost cel cu norvegienii de la Alchemists, dovada si scorul: 16-13. Au urmat doua meciuri destul de usoare: 16-9 vs HSBG si 16-11 vs TEAM ENERIC.
Echipa care i-a urmat nu a fost, asa cum toata lumea se astepta, Alchemists, prestatia acestora fiind dezamagitoare daca tinem cont de turneele trecute unde acestia facusera o figura frumoasa. Team-ul, format in intregime din norvegieni, a reusit sa castige foarte greu un singur meci, cel impotriva bulgarilor, cu scorul de 16-14.
In schimb, jocul rezultatelor, le-a permis bulgarilor sa avanseze mai departe cu o singura victorie, 16-9 vs TEAM ENERIC.
Dupa o zi plina, sferturile, care urmau sa se joace in sistemul "cel mai bun din 3", aratau astfel:
SK-Gaming vs Aquintra
DTS.Chatrix vs Millenium
Lemondogs vs HSBG
Evil-Geniuses vs Begrip
SK si Lemondogs nu au avut niciun fel de probleme si au avansat mai departe dupa victorii categorice cu 2-0.
Capul de afis, DTS vs Millenium a fost fara indoiala cel mai spectaculos meci al acestei faze a competitiei. Rasturnari de situatie, runde de eco castigate, situatii dramatice 1vX si multe altele au putut fi gasite in acest meci. Un meci peste media competitiei din care au iesit invingatori francezii cu 2-1.
Un alt meci care a meritat sa fie urmarit a fost cel dintre EG si Begrip.
Prima harta, de_train, a revenit fara probleme americanilor, acestia dominandu-si adversarii la toate capitolele si castigand in final cu 16-3. Pe a doua harta, de_nuke, JAEGARN si Snajdan au intors favorul si au castigat clar cu 16-7. Totul avea sa se decida pe ultima harta, de_inferno, o harta pe care americanii aveau unele probleme pe partea de aparare. Condusi magistral de lurppis, EG au reusit sa treaca cu 16-11 de suedezi si sa se califice in semifinale.
Semifinalele aratau in felul urmator:
SK-Gaming vs Millenium
Lemondogs vs Evil-Geniuses
In primul meci, francezii au reusit sa tina cat de cat piept suedezilor, insa pe final experienta internationala a acestora si-a spus cuvantul, iar meciul s-a terminat cu scorul de 16-12 pentru zet si compania. Pe a doua harta, francezii au clacat, iar suedezii au profitat la maxim si au invins cu un neverosimil 16-2, avansand astfel in finala.
Al doilea meci a urmat un tipar asemanator primului. Pe prima harta, EG, cu fRoD in prim plan, a jucat foarte bine si a terminat meciul cu scorul de 15-15, ajungand in prelungiri. Aici insa, suedezii au tras tare si au terminat meciul repede, inca din prima repriza de prelungiri cu scorul de 19-17. Pe a doua harta, urmand modelul francezilor de la Millenium, EG a fost dominata clar si a pierdut cu 2-16, ajungand in finala mica.
In finala mica, atat EG, cat si Millenium au oferit un meci destul de bun, insa toti erau cu gandul la celalalt meci care statea sa inceapa. Francezii au iesit invingatori si au terminat pe un binemeritat loc 3, dupa doua meciuri castigate cu 16-13 si 16-10
Finala mare urma sa se dispute intre doua dintre cele mai bune echipe suedeze:
SK-Gaming vs Lemondogs
Acestea nu au dezamagit si au aratat de ce Suedia are cei mai buni jucatori de CS din lume la ora actuala.
Prima harta a fost de_nuke, o harta pe care aim-ul duo-ului fatal GeT_RiGhT si GuX a facut ravagii. Dublati de coechipieri, Lemondogs au reusit sa castige cu 16-10.
Harta care a urmat a fost de_train. SK a avut o tresarire de orgoliu si a castigat cu 16-11.
Ultimul meci se anunta spectaculos, insa acesta a fost o adevarata incantare pentru ochiul avid de CS. Pe de_dust2 s-a dat ultima batalie pentru marele premiu de aproximativ 8000$. Dupa prima jumatate, SK conducea cu un scor greu de prezis chiar si de cel mai infocat fan, 12-3. Nimeni nu se astepta ca Lemondogs sa revina si sa duca meciul in prelungiri.
In prelungiri, Lemondogs au luat cate doua runde pe fiecare parte si astfel au iesit invingatori, la capatul unui meci splendid incheiat cu scorul de 19-16. GeT_RiGhT si GuX au aratat de ce merita sa joace la cea mai buna echipa a lumii, fnatic, si au demonstrat totodata ca adaugarea lor la echipa Lemondogs a fost un lucru inspirat.
| SK-Gaming | [ 1 : 2 ] | Lemondogs  | |
| de_nuke: 10-16 de_train: 16-11 de_dust2: 17-19
- SK: allen, walle, zet, RobbaN, Tentpole - Lemondogs: GeT_RiGhT, threat, face, kRHYSTAL, GuX - Data: Luni, 15 iunie 2009
|
|
Surpriza turneului a fost fara indoiala echipa Millenium, acestia avand o prestatie buna, in timp ce dezamagirea a fost cu siguranta echipa Crack Clan, o echipa cu pretentii enorme si cu evolutii lipsite de constanta.
Clasament final DreamHack 2009:
1. Lemon Dogs 60 000 SEK (~$7,942)
2. SK Gaming 25 000 SEK (~$3,309)
3. Millenium 15 000 SEK (~$1,985)
4. Evil Geniuses
5-8. Aquintra
5-8. Begrip
5-8. DTS.Chatrix
5-8. HSBG-Gaming
|